Istoricul localiatăţii

Localitatea Unguriu apare sub acest nume pentru prima dată, în anul 1582, când Constantin Mavrocordat, printr-un hrisov, trece  satul   Unguriu    sub stăpânirea Episcopiei Buzăului. De asemenea, în anii 1604, 1621 și 1739, prin alte specimene și hrisoave, se face din nou mențiunea  existenței satului  Unguriu.

La mijlocul secolului al XVII-lea (1620) s-a  înființat, deasupra izvoarelor de apă "Ciuciuri", Mănăstirea Unguriu, călugării de aici   aducând pentru servicii români de peste munți, din zona Săcele, localnicii dându-le denumirea  de ungureni.

De menționat că în perioada fanariotă, când, vremelnic, între anii 1805-1821, granița habsburgică a coborât la izvorul Ojeasca, mănăstirea Unguriu a fost distrusa, și tot atunci a fost consemnat pentru a doua oara în documente satul Ojasca, cunoscut urmare zapisului întocmit de  domnitorul Mihai Logofătu, prin care-i vinde partea sa de moșie din satul Ojeasca.

Prima dată, satul Ojeasca este  amintit în anul 1715, când Luxandra Ierculeasa  donează  Episcopiei Buzăului o "sfoară" de moșie de aici. Viitoarea comună are în componență satele Unguriu și Ojasca  și ocupă o suprafață de 1685 ha, din care 176 ha intravilan.